joi, 16 iulie 2009

Valul doi din politica, tot o apa murdara

Baietii nostri „destepti“, daca ar fi citit macar bibliografia obligatorie a elevului de clasa a VII-a, ar fi înteles pe deplin semnificatia latina a principiului de guvernare: poporul are nevoie de pâine si circ! Dragutii de ei si-au asimilat partea cu circul, însa stiinta oferirii dumicatului de pâine pe masa saracului alegator nu le intra, neam, în tartacute! Sigur, scenariile diabolice prin care se demoleaza rivalii între ei alimenteaza, relativ, apetitul pentru sânge al poporului frustrat, dezamagit si depresiv, însa cred ca inventivitatea si creativitatea „papusarilor“ din umbra ar fi putut fi mult mai bine folosite într-un scop înalt. Ce bine ar fi daca imaginatia si creativitatea prin care se distrug între ei beligerantii luptei pentru osul zemos ar activa zonele vitale ale tarii: reconstructie, retrezirea spiritului national, recunoasterea valorilor, prosperitatea economica, identitatea cultural-spirituala în peisajul European...
Iluziile unui naiv, îmi veti reprosa! Am vazut cum sunt unii prinsi cu caltabosul în buzunar, cum altora le apare condensul pe la termopane, dar... frigiderul ramane gol, soseaua plina de gropi si tara murdara! La atacuri, toti politicienii se pricep de minune, la programe ramân însa corigenti. N-as vrea sa fie repetenti, ca sa nu mai avem „placerea“ de a-i revedea. Îmi veti spune, probabil, ca si lupta are scopul ei nobil. E adevarat, presa si oamenii de buna-credinta si-au mai facut datoria, au semnalat, au tipat, au dezbatut... însa nu trebuie sa uitam ca, într-o democratie, marile decizii se iau politic, si tocmai aici e buba! Clasa noastra politica este rupta de tara si lipsita de viziune. Ei au case la Monte Carlo, conturi în Antilele Olandeze, proprietati în Austria... au pierdut definitiv busola. Cum sa accepte un domn care are în vârful pixului zece milioane de euro, bani personali, întorsi din cei publici, pentru care semneaza, ca în Suceava niste romani tin lupii la distanta facând focul, ca nu au lumina sau apa potabila? Ma uit si la tinereii domni Ponta sau Boureanu, si tare ma tem ca nici în corpurile lor nu locuieste vreun spirit luminat. Acelasi discurs, aceeasi retorica gaunoasa! Pare o fatalitate istorica! Ne vom vindeca atunci când vom începe sa alegem oameni dintre noi, nu dintre ei!

02.02.2008