joi, 16 iulie 2009

Liderul providential

Preumblandu-ma prin locurile pline de farmec ale Turciei, am observat, peste tot, bustul lui Mustafa Kemal Ataturk, primul presedinte al tarii. Cu siguranta, nu este vorba despre un anacronic cult al personalitatii, Ataturk murind în 1938, ci despre iubire si respect. Soferii îi poarta fotografia la bord, militarii îi saluta statuile, iar Turcia de azi, laica si moderna, este modelata de întelepciunea lui proverbiala. Scriu aceste rânduri din doua motive: pe de-o parte, în tara nu se petrece nimic remarcabil, iar pe de alta, poate si netrebnicii nostri conducatori s-ar lasa atinsi de vorbele cu adevarat de duh ale lui Ataturk. “Nu eu am reusit, ci împreuna am facut totul, eu doar v-am aratat calea. Iubirea de tara si de neam este suficienta pentru a construi, iar încrederea în Dumnezeu ne risipeste orice teama”. Nu pot sa scap de un zâmbet amar când ma gândesc la ilustrii nostri panglicari, cum se mai lauda ei: “eu am facut, eu voi demonstra...“, sau la stereotipiile cotidiene: “averea lui Nastase, partidul lui cutare sau obraznicia lui Basescu”. Ne lipseste de ceva timp persoana I plural. Nu mai avem o tara a noastra, ci bucati mai mari sau mai mici de Romanii individuale. Modelul atât de tenebros al îmbogatitului peste noapte ne-a depersonalizat si chiar dezumanizat, a scos din noi tot ce duhnea pestilential: hotie, mediocritate, intoleranta, coruptie, plafonare, rautate...
Poate un sistem de republica prezidentiala, pe model american, francez sau turcesc, ar fi mai functional. Poate dintre noi s-ar detasa viitorul lider-invatator! Nici nu este foarte complicat. Ataturk a gasit o cheie: iubire de neam si Dumnezeu. Am mai trecut în istorie prin criza morala a valorilor, si atunci bratienii, inspirati, ni l-au oferit pe Carol I. Astazi, pare destul de greu de gasit catalizatorul national, însa vorbele lui Ataturk ne pot calauzi spre un început de constructie: “Peste tot veti întâlni interese si meschinarii. Oamenii renunta cel mai greu la confortul lor, nedând doi bani pe nevoile semenului, dar un conducator de tara trebuie sa fie un exemplu ca un far în noapte. Eu mi-am ucis omul din mine si l-am lasat pe Dumnezeu sa ma locuiasca si sa-mi îndrume pasii! Nu sunt un religios încuiat, ci un umanist, caci cred ca omul bun este parte din infinit!” Poate are cineva urechi sa auda si suflet sa simta!

23.08.2008