joi, 16 iulie 2009

Tristetea unui om atent

Am vaga senzatie ca morisca mediatica sedusa, dar înca neabandonata de morbul puterii si al competitiei, macina de ceva timp cuvinte golite de sens. Analizele politice, predicatele formatorilor de opinie, editorialele sau simplele speculatii, mai mult sau mai putin pertinente, au devenit formale si superficiale, într-o goana disperata dupa audienta, succes, tiraj. Undeva, pe parcursul sinuos al acestei tranzitii de la totalitarism la libertatea de expresie, s-a întâmplat o nefericita corupere a eticii si moralei jurnalistice. Presa, în ansamblul ei, a devenit, din pacate, o afacere, nu mai este o misiune. N-au mai ramas multe redute care sa apere interesul national, care sa lucreze de dragul dreptului la o corecta si serioasa informare publica. Tocând si trimitând în derizoriu, la pachet, o clasa politica, ce-i drept cam gaunoasa, riscam sa descoperim brese în propria noastra relatie cu România. Confundând tara cu demnitarii ei, nevoia de dreptate si onoare cu diversi gainari din justitie, politie sau cine stie ce servicii secrete, riscam sa dobândim cea mai paguboasa si chinuitoare boala: ura de sistem, groaza de autoritate si dispretul fata de traditie. Sa recunoastem ca tara a mers înainte. Oricât am dispretui oamenii politici care îsi împart cu ferocitate ciolanul, nu este cazul sa-i confundam cu România. Doar Regele incarneaza statul, politicienii îl reprezinta, poate, dar, în mod cert, nu sunt vesnici. Am facut noi totul sa-i schimbam, sa corectam lucrurile? Uneori, presa are si rolul constructiv, mobilizator, în sensul profund al termenului, aspirational si inspirational, nu doar acela de a produce placeri trecatoare. N-am sa ma refer la tabloidizare, pitici porno sau brailence cu „vino-ncoa’”, ci la acei vectori de imagine care ne strecoara în timpane si constiinte, aproape zilnic, sentimentul deznadejdii si neputintei de a trai onest si fericit în aceasta tara. Recunosc ca, de fapt, acest editorial contine o singura idee, si nici macar nu sunt convins ca este una buna. De fapt, as fi putut scrie doar atât: Stimati colegi de breasla, înainte de a va începe opera cotidiana, gânditi-va, macar o clipa, cine devine beneficiarul ei?

20.12.2008