Razboaiele politice se poarta, uneori, si prin jurnalisti. Colegii devin dusmani, unii se multumesc sa câstige cinstit, asumat, iar altii tradeaza spiritul profesiei. Voi fi franc si… subiectiv, întrucât ma voi referi la singuratatea lui Mircea Badea, prietenul meu pe viata, si atacurile concentrate împotriva sa. Îi port un respect profund domnului Cristoiu, dar nu pot sa nu constat implicarea sa într-un joc mediatic. Sunt ani de zile de când domnia-sa strecoara în presa româneasca doua directii aparent ireconciliabile: servirea intereselor doamnei Udrea si apararea lui Adrian Nastase. Poate ca ma însel, dar stau dovada înregistrarile emisiunilor, unde poza în plictisitul introvertit, pâna când enunta predicatul dorit. Apoi, Tolontan, ciudat de informatul gazetar sportiv, care ataca politic, ceea ce ar fi fost bine daca ar fi pornit dintr-un sentiment de impartialitate. Mircea Badea nu este jurnalist, nu face parte din nici o gasca, e impartial, desi uneori da dovada de naivitate..., dar ceea ce este cu adevarat remarcabil ramâne curatenia sa morala. Cunosc, ca mai toti colegii mei de breasla, încercarile prin care trece un personaj incomod, ispitele sau amenintarile, si nu pot sa nu-mi dau jos palaria, felicitându-l pentru optiunea de a se pastra independent si sarac. Da, dintre toti cei care se mândresc cu aceasta calitate de formator de opinie, Badea este printre foarte putinii care nu primesc bani negri. Amintiti-va de episodul în care i s-au oferit 500.000 de euro pentru a încurca anumite jocuri la alegerile locale. Azi, prietenul meu are foarte multi dusmani chititi sa i-o “traga”, dar îi avertizez pe acesti “huligani de presa” ca exista în jurul lui si foarte multi prieteni care, din dragoste de meserie, sunt gata sa-i asigure spatele. Nu te lasa influentat, dragul meu prieten, oricât de negre vor fi lunile urmatoare, lupta aceasta trebuie sa respecte macar o singura regula: informarea corecta a opiniei publice. Si aici, tu ramâi un cap de pod!
